La unul dintre cele mai frumoase maratone de la noi din tara, am participat sambata care a trecut: eu, Gabi, Nutu, Razvi, Diana, Anca, si Claudia.
Am avut parte si de o echipa de sustinatori profesionisti : Eugen, Dana, sora Claudiei-Alexandra, Sandu si echipa lui. Am fost foarte multumiti de prestatia lorJ si le multumim pentru incurajari dar si pentru pozele frumoase.
Imi vine sa zburd fara sa ma mai gandesc la risipa de energie, imi iau numarul de concurs. 19, imi place. Abia astept sa fie dimineata.
Inainte de start savuram cafeaua magnifica facuta de Dana si pornim spre start. Atmosfera faina, echipa zambareata, ne intalnim si cu Cipi. Facem check-in-ul si ne pregatim sa decolam spre crestele spectaculoase ale Pietrei Craiului.
Se da startul, “calutii” isi tureaza tare de tot motoarele, eu o iau incetisor cu planuri mari in a deprinde arta fotografiei in timpul celui mai aspru maraton din tara.
Cateva fragmente din arta mea:
O ajung pe Ancuta pe urcare, numai bun motiv sa ne pitziponcim impreuna, aparatul meu cel roz e grozav de incantat de sedintele noastre foto colective ;)).
Se pare ca va trebui sa maresc pasul…. Imi e greu sa accept esecul de la Eco Explora, asa ca voi considera MPC un fel de concurs de echipa. Imi da motivatia necesara sa fiu un bun coechipier, sau sa incerc sa fiu.
Urcarea pana in sa este sustinuta, si cand ajung pe creasta sunt déjà in modul de energie econom, imi e greu sa fac poze…Coborarea pe corzi o fac mai involuntar mai spectaculoasa cu cateva giumbuslucuri. Trec cu bine de portiunea cu corzi, si alerg atent pe grohotis avandu-l pe Gabi in vizor. Am carcei in talpa, pe gamba, mai apoi pe pulpa…imi vine sa imi bag picioru asta plin de carcei, si imi iau o pauza cat cotrobai dupa magneziu. Dupa ce il gasesc il pierd. Dar are si actiunea mea rostul ei…mi-am tras putin sufletul.
La vreo jumatate de ora dupa ce beau magneziul primit, ma lasa carcelul ala enervant din talpa.
Il intalnim pe Sandu, zambim frumos pentru impresie artistica si coboram cu elan, eu cu gandul la supica din Plaiul Foii.
Nu pierdem timpul, in incercarea de a-l intrece pe mosul cu barba alba, nu reusim ce ne-am propus decat mai tarziu putin, spre urcarea spre Diana. Momente de decompensare spre urcarea spe Diana, ma plang de crampe, imi spun of-ul dupa care imi reintru in ritm. Un bucurestean (remarc proveninenta lui dupa diminutive) imi sta tot timpul cu nasul in cur pe urcare si ma enerveaza ca guita intr-una si vorbeste prostii… Se straduieste si reuseste sa treaca in fata mea, dupa care incetineste si merge ca un bosorog, ma tine aproape pe loc. Gabi ia avans, si eu ma stradui sa depasesc vorbaretul ce se crede competitiv si tare bun. Nu ma lasa sa-l intrec, mai si face glume pe seama asta. Il presez pana cedeaza, si la tot fairply-ul aratat concluzia e numai una: Unii barbati sunt atat de complexati…si da, merita sa fi femeie din cand in cand!
Alergam in ritm foarte bun portiunea de coborare, si vedem in zare Zarnestiul si turla bisericii. Imi aduc foarte bine aminte si bucuria pe care o aveam anul trecut pe aceasta portiune. Ma coplesesc emotiile, mi se face pielea de gaina, imi place senzatia ca stiu ca emotiile mele sunt intr-un crescendo pana la momentul finishului.
La vale pasul se intinde mecanic, pot mentine ritmul cu toate ca asa de bine mi-ar fi daca as face o pauza…Primim incurajari de la cunoscuti si necunoscuti….
Intram pe sosea. Stiu ca nu mai avem mult. Ma stradui sa alerg dar asa de rigid ma misc, pur si simplu nu mai pot….Zarnestenii astia fierb tuica, se simt aburii de alcool in aer. Daca tot am dat cu nasul de combustibil incerc sa mai alerg….reusesc vreo 15 pasi….incetinesc…..De pe margine cineva spune ca mai sunt vreo 400 de metrii. O tura de stadion, cea mai lunga tura…. de plimbare. Ultimul colt inainte de finish e populat cu sustinatori galagiosi, si de ochii lor si de dragul pozelor fac un ultim efort, si cu pasi intinsi in alergare usoara trecem prin poarta de finish. 7:19:56!
Photo By Eugen
Intram pe sosea. Stiu ca nu mai avem mult. Ma stradui sa alerg dar asa de rigid ma misc, pur si simplu nu mai pot….Zarnestenii astia fierb tuica, se simt aburii de alcool in aer. Daca tot am dat cu nasul de combustibil incerc sa mai alerg….reusesc vreo 15 pasi….incetinesc…..De pe margine cineva spune ca mai sunt vreo 400 de metrii. O tura de stadion, cea mai lunga tura…. de plimbare. Ultimul colt inainte de finish e populat cu sustinatori galagiosi, si de ochii lor si de dragul pozelor fac un ultim efort, si cu pasi intinsi in alergare usoara trecem prin poarta de finish. 7:19:56!
Cu 6 minute mai bine decat anul trecut, rezultat al sprijinului lui Gabitzu. Ma declar multumita, si cu acest concurs se incheie sezonul competitional 2011.
Pana la anul o sa-mi fie tare dor…