Dupa o noapte in suspans, nedormita, deoarece exista totusi posibilitatea ca bagajul meu sa soseasca cu zborul ce ateriza la 2.00 a.m, ma simt suficient de fresh incat sa incep aventura vietii mele…in hainele inchiriate/imprumutate.
Iesim cu microbuzul pe portile fortaretiei in care eram cazati, si in 14 iulie in jur de ora 10:00, intram in parc pe portile rutei Marangu (84 km).
Semnam pe rand condica la intrarea in Parcul National Kilimanjaro
Ziua 1: de la portile parcului, Marangu Gate(1800 m) la Mandara Hut (2720 m), dif. nivel: +920 m
O plimbare lejera prin padurea tropicala, vegetatie deasa si interesanta. Ni se tot repeta “Pole, Pole” si ne conformam ritmului pentru a nu-l solicita prea tare pe Justin.
Un ritm plictisitor pana si pentru mine, incep sa casc, noroc ca observam printe copaci primele maimute de pe continental African, si mai animam atmosfera.
Flora.
Diversitate mare, multe culori…
Din prima zi, ne acomodam cu intrebarea care devine laitmotivul calatoriei tanzaniene “Are you OK?” .
-Yessssss!
Facem un popas pentru a rontai cate ceva, ne pazim bine mancarea cand observam ditamai corbii.
Nu fura ca in codru romanesc, ci mai grav: ca in padurea tropical tanzaniana!
Intalnim pentru prima data in drumul nostru porterii: sunt ca niste furnici.
Slabi si echipati cu zdrente
Conversand cu ghidul nostru aflam cate ceva despre Tanzania, un sistem al carei reguli dure sunt necunoscute pentru noi pana in acel moment.
Intrebam despre sistemul de asigurare medicala in Tanzania. Ne socheaza cand aflam ca el este inexistent. Credem ca Justin nu intelege intrebarea, asa ca reformulez:
- “Daca un tanzanian este muscat de un sarpe veninos si nu are bani de vaccin…ce face ? Moare?
Justin, senin: -Yesss!”
Mi se zburleste tot parul pe mine, cand imi dau seama ce putin inseamna viata unui om intr-o asemenea tara.
Tot din discutiile cu el aflam ca Tanzania nu detine nici un elicopter. In cazul operatiunilor de salvare de pe Kilimanjaro, elicopetrul vine tocmai din Kenya. Daca ai nevoie de el, pretul vietii tale (Helicopter Rescuee fee) este de 10.000 de euro.
Dupa 8 km de la plecare ajungem la Mandara Huts, primul punct in care vom innopta.
Dorm foarte bine si adanc la altitudinea asta.
Spre seara, inainte de a ne cuibari in saci, facem o plimbare de aclimatizare, pana la craterul Maundi.
Gabi, aclimatizandu-si barba
Ziua 2: de la Mandara Hut (2720m) la Horombo Hut (3720m), dif. nivel: +1000m
Dupa ce trecem de craterul Maundi, peisajul se schimba si intram in zona numita moorland. Dispar copacii, care sunt inlocuiti de plante mai joase si arbusti. Dupa 2-3 ore de la Mandara, observam pe traseu extraterestrele Lobelia si giganticele plante Senecia Kilimanjari.
Ajungem la Horombo, parcurgand in aceasta zi 12 km. Facem o plimbare de aclimatizare de aproximativ o ora pana la Zebra rocks.
In urcarea spre Zebra rocks, ma resimt, sunt putin ametita insa am o senzatie de bine. E ca si cum as fi baut o bere.
3720 m, suntem deasupra norilor, si avem parte de un apus spectaculos, si o vedere fascinanta asupra muntelui Mawenzi, a carui umbra aluneca spre patura de nori din zare.
Dupa cina, o runda de somn, pentru ca dimineata devreme plecam spre Kibo. Adorm greu. Poate pentru ca incep sa ma resimt de la altitudine. Nu am parte de un somn prea calitativ insa ca repaos cantitativ, 7 ore imi sunt de ajuns.
Ziua 3: de la Horombo Hut (3720m) la Kibo Hut (4703m), dif nivel: +983m
O zi lunga. Plecam dimineata devreme din tabara. Intram in zona desertului alpin, dupa doar o jumatate de ora de la Horombo lasam in urma ultimele zone de vegetatie. De aici, drumul este lat, prafuit, si cu o inclinatie lina dar constanta. Spre surprinderea noastra la aceasta altitudine, drumul este practicabil si cu jeepanul.
Nu mie greu, dar constat ca gafai dupa orice conversatie ce presupune mai mult de 3 replici.
Lasam in urma stancosul Mawenzi care se ridica pana la 5149m si dupa un drum de 12 km ajungem la Kibo (4700m)
Aici avem parte de un carbo-loading pe cinste, insa nu imi este prea foame si ma lupt din greu cu niste spaghete. Ceaiul cald, cu laptic si zahar imi pica cel mai bine. Am dureri de cap destul de severe, beau un Aulin, si in timp ce baietii fac o tura de aclimatizare, eu trag pe dreapta mai bine de jumatate de ora. Recuperez orele de somn de noaptea trecuta. Ma trezesc, mai am o durere de cap dar e suportabila…fac si eu o tura de recunoastere in perimetrul taberei, urc cu Gabi cam 100 de metrii, si cand ajung din nou in cabana, ma simt mult mai bine… asa ca mai dorm bustean vreo 2 ore jumate.
La ora 11:00 ne trezim sa cinam, intrucat la ora 12:00 incepem ascensiunea.
Port in rucsac o scrisoare de la mama, pe care mi-a dat-o la plecare cu mentiunea “sa o citesc atunci cand imi va fi mai greu”. Intrucat ma simt obosita, si stiu ca tocmai acum va urma cea mai grea portiune a traseului, decid sa o deschid. Ma motiveaza, si imi tine mintea ocupata pe parcursul urcusului care urmeaza.
Ziua 4: de la Kibo (4703m) la Uhuru (5895m) si apoi coborare la Horombo , dif nivel: +1192m , -2175m
E trecut de miezul noptii, ii frig. Incepem un urcus despre care nu imi aduc aminte foarte multe, poate pentru ca era bezna. Rezum cele 7 ore de urcus astfel: greata, durere de cap, ameteala. Respiram greu, si oftam des. Cuvantam doar daca era necesar, 2 raspunsuri monosilabice. Dupa 5500, imi propuneam o pauza la fiecare 10 pasi. Cateodata imi numaram pasii si nu ajungeam la 10. Imi era foarte frig, ma dureau degetele de la picioare.
M-a ajutat Gabi cu descaltatu si cu niste “foot warmers”, care nu stiu daca m-au ajutat cu cresterea temperaturii la urcare, mai mult moral. Le-am simtit incalzindu-se vreo 6 ore mai tarziu, doar pe coborare... Pe langa ca respir cu greutate, starea de greata mi se accentueaza cand ajung la 5681m la Gilman’s point, de unde mai aveam pana pe varf circa 2 ore si doar cateva urcari si coborari domoale pe marginea prapastioasa a craterului vulcanic.
Ghidul nostru se oferise in repetate randuri sa imi care rucsacul, insa berbercul din mine se impotriveste. Intr-un final, cand aveam ganduri indoielnice cu privire la rezerva de energie pe care o mai am pentru retur…il las sa ma ajute. Echilibrul meu e cam fragil la aceasta altitudine, vad aceeasi stare si la Gabi si la Cipi. Se crapa de ziua, fac un efort mare sa imi bag mana in buzunar dupa aparatul foto.
Un soi de lene si somnolenta ma cuprinde in contemplarea rasaritului.
Bag aparatul inapoi cu aceeasi greutate, si imi doresc sa ajung repede pe varf, iar gandul imediat urmator: sa cobor cat mai repede.
Aglomeratie mare la Stella point, locul unde se intalnesc mai multe trasee, observ mai multi oameni la fel de in reluare ca si mine, intru in depasire gandindu-ma sa ma pozez pe Uhuru inaintea lor si sa scurtez timpul la altitudine. Incerc sa ma tin dupa Gabi, insa la un moment dat starea de greata mi se exteriorizeaza….si cu parere de rau, ofer o prestatie chiar in fata grupului pe care l-am depasit. Apoi, ma simt inzecit mai bine, sunt mai vioaie, ma bucur de peisaje, de ramasitele ghetarilor….
Deja vad tablitele pe care le-am vazut anterior doar in poze, Uhuru 5895, am reusit!
Mai cateva minute publicitare si incepem coborarea. Aglomeratie mare, trebuie sa stam la rand ….
Poze multe pentru sponsori, pentru prieteni, pentru cei dragi de acasa.
Coboram, e din ce in ce mai bine, ajungem la Kibo, facem un mic popas, suntem cu totii obositi, chiar reusim sa adormim 2 ore, dupa care coboram catre Horombo, unde urma sa dormim ultima noapte din expeditia noastra pe Kilimanjaro.
Ziua 5: de la Horombo (3720m) la Marangu Gate (1800m), dif niv: -1920
122 de ani mai tarziu, pe urmele lui Hans Meyer, primul explorator european pe Kilimanjaro
Plecam dis de dimineata de la Horombo si in aceeasi zi, coboram pana la portile parcului. Coborarea e usoara, ca la orice maraton e singura portiune unde imi place viteza, trecem prin toate etajele de vegetatie in aceeasi zi. In tot acest timp ne planificam marea evadare din Moshi catre Zanzibar cu busul, pe cont propriu, incercand sa dejucam planurile ghidului si asistentului de ghid in a-si maximiza profiturile. 19 iulie, miezul zilei ieseam de pe portile parcului unde primim si diplomele de summit, si incheieam cu success astfel "expeditia" noastra pe Kilimanjaro.
La iesire dorim sa cumparam suveniruri, insa Justin insista ca nu avem timp, si ne promite ca ne insoteste in oras, unde totul este mai “ieftin”.
Dupa ce urcam in masina, suntem nevoiti sa mai asteptam, deoarece dintre toate bagajele, doar bagajul meu nu sosise. Primul gand: Not again, din acelasi film!, apoi ma gandesc ca de fapt nu prea aveam mare lucru in geanta, si chiar daca porterul fugise cu ea, sa fie sanatos, ca doar erau lucrurile inchiriate.
Am fost noi prea iuti pe coborare, soseste si saracul porter dupa circa 10 minute. Asa ca plecam cu gandul impacat spre hotel.
