Itinerariul nostru: 12 iulie, ne imbarcam cu Wizz pe Timisoara-Fiumicino (13:10 - 13:55), iesim din aeroport si dupa cateva bajbaieli in cautarea oficiului de bilete, prindem primul bus ce ne duce la plaja din Ostia.
Hidratare si relaxare. Un rand de beri si un strat de bronz in asteptarea urmatorului zbor.
Si binenteles nutritia, foarte importanta pentru succesul echipei!
Dupa miezul noptii, 13 iulie ne facem check-in-ul bagajelor pana la destinatia finala si ne imbarcam linistiti pe Ethiopian Airlines, ruta Fiumicino – Addis Ababa (00:55 07:50), urmat de un alt zbor Ethiopian Airlines, de la Addis Ababa-Kilimanjaro (10:20 12:35).
Fericiti si entuziasti . Primii pasi pe aeroportul din Kilimanjaro.
Poza de mai sus este una ce ne reflecta buna dispozitie in momentul aterizarii. In cateva minute,in incinta aeroportului totul avea sa se schimbe, cand aflam ca bagajul meu nu sosise. Dupa doua ore de freamat in intocmirea formalitatilor de pierdere a bagajului, suntem consolati si luati in primire de cei de la agentia Zara Tours. Se vor ocupa ei de recuperarea bagajului meu. Putinul optimism care il mai pastram vis-à-vis de plecarea pe munte in urmatoarea dimineata, se datora colegilor de echipa care m-au sprijinit moral sa trec prin acest moment, si le multumesc ca m-au suportat.
M-am temut si inainte de plecare, de pierderea bagajului, intrucat lucrand la o companie aeriana, stiu ca si bagajele se mai si pierd pe drum din cand in cand, sau nu incap in cala, dar in principal sosesc cu urmatorul zbor. Cu informatia aceasta m-am consolat cum am putut de bine in noaptea dinaintea urcarii pe Kilimanjaro, sperand ca bagajul sa soseasca in timp util ….
Primele impresii despre ceea ce reprezinta “urban” in contextul Tanzanian:
Moshi - Punct de plecare pentru multe din expeditiile pe Kili, un oras saracacios, prafuit si murdar, in care dainuie un haos tipic tanzanian, la fel ca si in celelalte orase, cu un comert stradal dezvoltat care iti intrerupe orice apetit pentru cumparaturi, si pentru exemplificare…. In drumul dinspre aeroport spre locul nostru de cazare din Moshi, din masina observam piata, si ajunge sa proiectez acum un fascicol ingust dintr-o imagine pe care am inregistrat-o involuntar pe retina: Intr-un metru patrat acelasi negustor vinde la nivelul solului, in norul de praf ce completeaza decorul, urmatoarele articole: blana de animal, porumb fiert, baterii (dar nu sigilate) si cateva perechi de papuci de guma. Si pentru ca nu am putut rezista tentatiei, dupa intoarecerea de pe munte am facut si shopping… (despre aceasta tentativa, mai pe larg in “Experiente tanzaniene”).
Instantanee din Moshi, in drumul nostru spre hotel
Springland Hotel in Moshi - Pe drum ne gandeam déjà in ce loc mizer vom fi cazati. Dupa ce trecem prin Moshi, si ajungem undeva in periferie unde concentratia de praf si ariditatea este parca si mai accentuata, mergem in paralel cu niste ziduri inalte de vreo 6-7 metrii, cu sarma electrificata, si dupa cateva minute, ne oprim in fata unei usi metalice unde strajeri inarmati cu pusti deschid usile inalte. Minibusul intra inauntru… ne izbeste un contrast extrem cu lumea exterioara: o oaza de verdeata, palmieri, fantani arteziene. Mi-am dat repede seama ca intrasem intr-o fortareata, un mediu artificial creat pentru comfortul si siguranta turistului .
Springland, o bula de siguranta
Inventar si framantari inainte de plecare
Ajunsa in camera de hotel, mi-am facut rapid inventarul: tot ceea ce aveam in bagajul de mana ca echipament pentru a urca pe acoperisul Africii: o lanterna si ochelari de soare. De la Gabi primesc un tricou, de la Cipi niste ciorapi si un polar, am pe mine niste pantaloni lejeri numai buni de trekking si sandalele mele Teva supercomfortabile. Grozav! Ma consolam déjà cu gandul ca daca rabd putin la frig am cu ce ma plimba macar primii 3000 de metrii. Pana la sedinta tehnica stau cu un nod in gat, gandindu-ma ca varful unde planificam sa ajung in ultimele 6 luni, va fi in aceste conditii impracticabil. Apoi aflu ca exista posibilitatea de a inchiria ceva echipament din magazia hotelului. Dupa ce ni se desemneaza ghidul Justin (sau Jastine), mergem la depozit pentru a vedea ce mai pot gasi. In magazie mai erau si alti turisti cu bagaje pierdute, in aceeasi situatie ca mine, parca ma mai linisteste gandul (Capra vecinului, firar!). Niste toale ponosite, le arunc intr-un sac, nici nu mai conteaza, pun mana pe ce apuc de frica sa nu raman si fara aceste echipamente, gasesc si geaca si pantaloni cu gtx, si intr-un final aleg cea mai stralucita pereche de bocanci. Sunt aproape de numarul meu, insa au o denivelare la calcai, si de fiecare data cand pasesc, mai ales in panta, par a fi suferind de flatulenta (fac haz de necaz la inceput, devine insa enrervant pe parcurs). Am aproape tot ce-mi trebuie. Justin imi inchiriaza sac de dormit, izmene, caciula si bete de trekking. Imi fac o idée despre cum voi arata in poze: boschetar montan, dar cu echipament in regula.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu